Ce vizionari! Autorităţile din judeţul Buzău au inaugurat primul drum gata înzăpezit! 

De / 4 2013 17:09
450 de basculante de zăpadă au fost turnate peste asfaltul proaspăt, ca să nu mai depindem de capriciile vremii!

Prefectul judeţului Buzău garantează pentru calitatea lucrării care a costat 145 de milioane de euro de la bugetul local, însă spune că a meritat toţi banii. „Nici vorbă să se poată circula pe el, este total inaccesibil pentru maşini!", a spus cu mândrie prefectul "Are şi garanţie, cinci ani de zile nici cu tancul nu intri aici. Din acest moment, în numele judeţului Buzău, declar acest drum închis circulaţiei rutiere!”

Deşi construcţia drumului este considerată un real succes, există şi unii buzoieni care se tem că autorităţile au făcut o treabă de mântuială. „Acuma e nou, normal că e plin de zăpadă, dar parcă văd că la primăvară zăpada se topeşte şi noi rămânem  ca proştii, cu un drum perfect circulabil”, spune un cetăţean în vârstă care a văzut multe la viaţa lui. „Ştiu că sunt superstiţios, dar un drum înzăpezit nu ţine mult dacă nu zideşti în nămeţi şi o maşină cu o familie în ea.” 

adauga un comentariu
Articole infratite

ATENŢIE! Conţinutul acestui site este un pamflet şi trebuie tratat ca atare: râs de el, povestit prietenilor şi vizitat zilnic!